Turnul Bisericii Sf. Ştefan

Am început în joacă acest proiect fiind curios într-o seară din luna februarie 2014, daca aş putea construi Turnul folosind piesele unui set LEGO oficial Tower Bridge (10214) din Londra pe care îl aveam în colecţie. Acea seară s-a transformat în 4 luni de muncă de creaţie, documentare, comenzi de piese din 9 ţări europene, sedinţe foto şi creare de abţibilduri dedicate. Provocarea unui astfel de proiect constă în limitarea pe care ţi-o impune forma şi culoarea pieselor pe care LEGO le-a fabricat vreodată, cu care încerci să respecţi cât mai mult posibil dimensiunile, proporţiile şi culorile turnului real. Neţinând cont de costul pieselor, de faptul că unele piese nefiind disponibile în colecţia mea a trebuit să le comand şi apoi am ajuns să nu le mai folosesc în urma numeroaselor idei ce au apărut pe parcursul acestor 4 luni, idei ce au imbunătăţit rezultatul final, cred că am reuşit cu resurse rezonabile să respect în detaliu Turnul Bisericii Sf. Ştefan.

Detalii tehnice

  • Înălţime: 74 cm
  • Număr de piese: 2259
  • Durată proiect: 4 luni
    (1200 ore)
  • Cost aproximativ: 1000 euro

Macheta LEGO vs. Turnul real

Crucea din vârf.
LEGO fiind o companie internaţionala nu produce piese cu simboluri religioase iar maramureşanul Grigore Tomoiagă mi-a oferit soluţia.

Ferestrele din acoperis.
Câte două în partea de Vest şi Est a acoperişului.

Coloanele din balustrada balconului estic.
După 2 luni am observat că este un spaţiu între aceste coloane în partea estică, în timp ce în celelalte 3 laturi coloanele nu au spaţiu între ele, fapt ce a dus la o săptămână în plus de muncă şi refacerea dimensiunilor finale ale proiectului. Am observat târziu acest lucru deoarece spaţiul din jurul turnului nu a fost accesibil în ultimii 2 ani ca urmare a şantierului de reabilitare a Pieţei Cetăţii, inugurarea având loc în Mai 2015.

Reflectoarele pentru iluminat.
La turnul real, între timp au fost demontate şi înlocuite cu altă soluţie de iluminat, dar la data creaţiei mele acestea au fost reprezentate cu fidelitate.

Fereastra de deasupra ceasurilor.
Între timp au fost montate geamuri termopan la turnul real, dar la data creaţiei mele erau simple găuri pe care le-am reprezentat.

Ceasul.
Am creat abţibilduri la comandă după imagini ale ceasurilor reale, prelucrate ulterior. Au trebuit îndepărtate prin prelucrarea fotografiei, limbile arătătoare ale ceasului şi îmbunătăţirea la nivel de pixel a nuanţei de cărămiziu şi negru a decoraţiilor ceasului.

Arătătoarele ceasurilor.
Le-am ales din categoria ustensilelor LEGO şi sunt nişte chei.

Ferestrele.
Au fost greu de reprezentat deoarece de-a lungul secolelor au suferit modificări, cu greu putând găsi 2 ferestre care să aibă aceeaşi formă. La momentul proiectului aveau gratii pe care le-am şi reprezentat.

Placa cu cavalerul cu paloş.
S-a pastrat fiind vizibilă până în ziua de azi pe latura sudică şi am reprezentat-o prin crearea unui abţibild dedicat (după o fotografie a plăcii reale). După unele surse istorice reprezenta un drept legislativ primit de oraş, şi anume acela de a tăia capul vinovaţilor după judecată. După alţii e doar un basorelief adăugat ulterior pe suprafaţa turnului.

Cărămizile ieşite în relief.
Am reprezentat cât mai fidel posibil ultimele vestigii ale zidurilor Bisericii Sf. Ştefan demolate în 1847, care mai sunt vizibile şi în ziua de azi pe laturile nordică şi estică ale turnului real.

Trei ferestre deasupra uşii sudice.
Am reprezentat cele trei ferestre ieşite în exteriorul laturii sudice precum şi acoperişul lor.

Placa cu stema oraşului.
Basorelieful reprezintă stema oraşului cu scene din minerit, păstrat şi vizibil până în ziua de azi pe latura nordică. Am reprezentat-o prin crearea unui abţibild (dedicat după o fotografie a plăcii reale).

Placa cu efigia Regelui Matia.
Doar locul unde era amplasat acest basorelief reprezentând efigia Regelui Matia mai e vizibil astăzi, pe latura nordică în stânga basoreliefului cu stema oraşului. S-a pierdut de-a lungul anilor (s-au a fost “pierdută” deoarece în vremuri relativ moderne era prezentă încă pe turn). Am reprezentat-o printr-o placă în relief, astfel încât macar locul să fie identificat.

Rozeta.
Cea mai mare fereastră a turnului a cărei poziţie (încastrată în adancime în interiorul turnului), formă circulară şi model complicat au fost dificil de recreat cu altceva decât cu o jantă de la un camion LEGO!!! şi cu câteva arce de cerc dintre care unele întoarse într-o poziţie constructivă nenaturală pentru piesele LEGO.

Rămăşiţele intrării în fosta biserică.
S-a pastrat până în ziua de azi pe latura nordică o parte din portalui bisericii (pe care e vizibilă încă o friză bogat ornamentală), l-am reprezentat prin cărămizi închise la culoare iar pentru friză am creat un abţibild dedicat, realizat după o fotografie a ornamentelor reale.

Placa comunistă.
Amplasată pe vremea comunismului, conţine numeroase greşeli istorice, am reprezentat-o printr-un abţibild dedicat, realizat după fotografia plăcii reale, doar pentru a fi un subiect de conversaţie.

Uşa nordică
Uşile de acces sunt inegale ca dimensiuni, cea nordică este mai mică de înălţime dar mai lată faţă de cea sudică.

Uşa sudică
Uşa sudică este mai înaltă şi mai îngustă.

GALERII FOTO

Lucrarea în ansamblu

Cărămidă vs. Cărămidă LEGO

Detalii

Making Of

MASS MEDIA

Invitat la emisiunea „Atac la cenzură” cu Romeo Dobocan – Maramureş TV, 2 noiembrie 2015.