În luna Septembrie 2015 am început un nou proiect, din tematica Arhitectură, replicarea Pieţei Cetăţii din Baia Mare, în care să fie încadrat şi Turnul Bisericii Sf. Ştefan, lucrarea din 2014.

​Piaţa Cetăţii reală a fost reabilitată timp de trei ani şi fiind inaugurată în Mai 2015 a devenit punctul de atracţie al oraşului. S-a urmărit reabilitarea pe interior a turnului, crearea cu piatră neagră a conturului zidurilor fostei Biserici Sf. Ştefan demantelată în 1847, şi a unor vitrine prin care se pot vedea, sub nivelul solului, rămăşiţele zidurilor.

Celorlaltor două foste biserici din piaţă (dispărute demult) le-au fost identificate poziţiile prin ziduri de piatră şi printr-o vitrină în care se pot vedea vestigiile. Tuturor celor trei biserici li s-a reconstruit în relief câte un contrafort. S-a reuşit în una din vitrine să se prezinte fostul nivel al solului (piaţa în ultimii 150 de ani fiind înălţată pe dărâmături şi resturi cam 2 – 2.5m). Piaţa abundă de detalii istorice puse în valoare prin reabilitare.

Am încercat replicarea la scară a pieţei cu toate detaliile posibile a fi realizate din piese LEGO, inclusiv a celor 14 copaci. Lucrarea nu include şi clădirile actuale ce mărginesc piaţa şi se termină lateral cu identificarea zidurilor lor, dar conţine parcarea, trotuarele şi cele două străzi. Am replicat înălţarea pieţei şi vitrinele cu vestigii.

Primind toate înscrisurile din proiectul folosit la reabilitarea Pieței Cetății, am reușit să creez și să produc autocolante cu care să reproduc pe piese LEGO aceste înscrisuri chiar dacă era vorba de panouri informative, cuvinte tăiate în metal sau autocolante în Piața reală.

Pentru că proiectul iluminatului public din Piața Cetății a participat și a câștigat Premiul III la un concurs mondial de specialitate, am hotărât să recreez, cu ajutorul a 120 de LED-uri, toate reflectoarele și luminile ce alcătuiesc noaptea acea atmosferă feerica în Piața reală. Nu am iluminat și Turnul Bisericii Sf. Ștefan.

Deși am realizat această machetă numai din piese LEGO din jocuri, am încercat să obțin un rezultat cât mai serios în ceea ce privește arhitectura astfel că nu am populat Piața cu omuleți LEGO cu excepția câtorva personaje mai importante care au legătura strânsă cu Piața Cetății. Vă las să descoperiți singuri cine sunt acestea.

Macheta a fost expusă pentru prima dată în 20 Mai 2017, în cadrul manifestării Noaptea Europeană a Muzeelor la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș. Întregii echipe a muzeului cât și D-nei Ildiko Mitru (9OPTIUNE) țin să le mulțumesc pentru întreg materialul de studiu și sprijinul informațional acordat în acești 2 ani.

Dacă lucrarea Turnul Bisericii Sf. Ștefan i-am dedicat-o istoricului Neagu Djuvara, lucrarea Piața Cetătații în ansamblu o dedic istoricului Lucian Boia.

Detalii tehnice

  • Dimensiuni: 145 cm (lungime) x 87 cm (lațime)
    ​x 78 cm (înălțime)
  • Număr de piese: 11 974
  • Durată proiect: 24 luni

Macheta LEGO vs. Turnul real

Vestigii.
​Am înălțat întreaga lucrare ca să pot realiza adâncimea vitrinelor în care, cu ajutorul unor LED-uri, privitorul poate vedea și vestigiile replicate.

Conturul zidurilor.
​Am realizat conturul fostei Biserici Sf. Ștefan încercând să respect cât mai mult posibil din piese LEGO forma gotică a zidurilor și a contraforților.

Biserica Sf. Katalin.
​Am realizat zidurile și pavajul fostei Biserici Sf. Katalin așa cum apar în prezent în Piață.

Biserica Sf. Martin.
​Am realizat zidurile fostei Biserici Sf. Martin inclusiv vitrina de vizitare și înscrisurile cu istoria Bisericii așa cum sunt vizibile în prezent.

Intrarea Bisericii Sf. Treime.
​Forma geometrică a lucrării mele cuprindea și o parte din intrarea în această Biserica și având o arhitectură deosebit de frumoasă cu decorații interesante am hotărât să recreez coloanele intrării.

Scările și rampele de acces.
​Am realizat toate cele șase scări de acces în Piață deși aveau forme diferite și complicate precum și cele doua rampe, cea de a treia de pe Strada Turnului nefăcând parte din forma geometrică a lucrării mele.

Copacii.
​În număr de 14, unii sunt clasați ca arbori seculari. I-am reprezentat cât mai fidel posibil, unul dintre ei având o culoare mai deosebită.

Parcarea
De la talentatul creator spaniol pasionat LEGO, Mario Sánchez (MSP! pe Flickr), am primit o mașină special concepută pentru parcarea din Piața Cetății.

GALERII FOTO

Lucrarea în ansamblu

Detalii

Înscrisuri

Sistemul de iluminat

Personajele

Making Of

Piaţa Cetăţii în realitate

MASS MEDIA

Interviu cu Marian Ilea pentru Maramures TV