În luna Martie 2016 am primit din partea lui Tibor Nagy (Director General Brick Depot) propunerea de a replica din piese LEGO o clădire reprezentativă pentru oraşul Cluj. Primul gând a lui Tibor a fost Cazinoul din Cluj, pe care am hotărât să-l finalizez pana în 30 Mai pentru a expune lucrarea la Expoziţia anuală LEGO organizată de Asociaţia Brickenburg în Cluj. Printr-un efort susţinut (12-19 ore pe zi) am reuşit să finalizez la timp şi lucrarea a fost un punct de atracţie al expoziţiei.
Clădirea, monument istoric, a fost ridicată la sfârşitul secolului XIX după planurile arhitectului Pakey Lajos construcţia fiind în stil vienez. Reabilitat în 2012, Cazinoul are în prezent o destinaţie culturală.
Pe lângă clădire am realizat, tot din piese LEGO, o parte din grădina ce înconjoară Cazinoul. Pentru a respecta cât mai mult posibil proporţiile clădirii am luat legătura cu Dl. Arhitect Borda Adrian şi ţin să-i mulţumesc frumos, deoarece, prin deosebita lui amabilitate, m-a ajutat cu planurile clădirii reabilitate.
Am folosit peste 15.000 de piese LEGO, comandate din 8 ţări, costul lucrării ridicându-se la 3.000 de euro. Am creat abţibilduri dedicate pentru a reprezenta imaginea reală a uşilor şi a decoraţiilor clădirii.
În unele fotografii, din cauza dimensiunilor mari ale lucrării şi din cauza dificultăţii transportului, unele piese apar deplasate.
Replicarea la scară, în cele mai mici detalii a unei clădiri reale, folosind doar piese LEGO presupune provocări uriaşe pe care am încercat să le depăşesc prin diverse soluţii, rezultatul final se poate vedea în următoarele detalii comparate.
Detalii tehnice
Dimensiuni: 114 x 133 cm.
Număr de piese: 15 000
Durată proiect: 700 ore
Macheta LEGO vs. Turnul real
Faţada principală. Balustradele, uşile de acces, ferestrele, decoraţiile clădirii şi partea frontala a acoperişului.
Faţada spate. Terenul înălţat aproximativ 1 m, scara de acces, ferestrele, decoraţiile clădirii.
Braţele curbate. Partea clădirii, din cauza căreia era să abandonez proiectul la început. A fost dificil de recreat şi e singura parte unde a fost imposibil să fac acoperişul neted din cauza pantei mici şi a curburii lui. Braţele cuprind, pe lângă acoperiş, şi balustrade în unghi, stâlpi şi a trebuit să rezolv şi punctele de fixare în clădire şi în pavilion.
Pavilioanele. Au scări de acces şi acoperişul cu pantă mică. O anumită piesa din acoperiş nu există în culoarea clădirii reale, gri închis, astfel că acoperişul pavilionului am fost nevoit să-l fac gri deschis.
4 “turnuleţe”. Fiecare e de fapt o cameră alipită de corpul principal al clădirii dar au acoperiş individual iar la faţada principală au câte doi pereţi din lemn şi sticlă şi o fereastră a cărei sticlă a fost greu de replicat.
Detaliile braţelor. Balustradele, stâlpii şi placarea podelei.
Lampadarele mari. Curtea e iluminată şi de 2 lampadare mari. După desenele arhitectului Cazinoului, Pakey Lajos, au fost reconstituite de către arhitectul Adrian Borda şi sculptorul Sergiu Rusu.
Interiorul. Ferestrele, arcadele şi culoarea cărămiziu-portocaliu a vopselei decorative. Am ales portocaliu, culoarea LEGO cea mai apropiată.
Interiorul. Unii pereţi sunt comuni (parte albă la faţadă şi portocaliu la interior) astfel că ar fi trebuit dublaţi (piesa LEGO albă lângă piesa portocalie) dar ar fi stricat forma interiorului astfel că am ales soluţia placării cu plăci subţiri portocalii.
Puntea. Face legătura între camerele de la etaj. În trecut era un plafon ce împărţea sala mare în parter şi etaj, dar a fost desfiinţat şi s-a realizat puntea. Am replicat balustradele punţii din sticlă de fereastră LEGO.
Lampadarele mici. 10 lampadare mici iluminează curtea şi intrarea din spate.
Scările de acces. Clădirea e înălţată faţă de nivelul solului şi e prevăzută cu mai multe scări de acces.
Decoraţiile. Am replicat decoraţiile faţadelor inclusiv cele de lângă uşile de acces, comandând autocolante speciale.
Băncile de pe alei. Cazinoul se află într-o zonă istorică de promenadă foarte apreciată de clujeni şi pe aleile din jur sunt numeroase bănci, pe câteva din ele am ţinut să le reprezint.
GALERII FOTO
Lucrarea în ansamblu
Acoperişul
Detalii
Interiorul
Cărămidă vs. Cărămidă LEGO
Making Of
Expoziţii
6 August 2016 – Iunie 2017 la Polus Center / VIVO Cluj, în fața Magazinului Certificat LEGO®
ETNOLOGIA GALACTICĂ (30 mai – 05 iunie 2016) – Expoziţie organizată de Asociaţia Brickenburg din Cluj-Napoca în colaborare cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei.
Vizitatori
Cazinoul în realitate
MASS MEDIA
Invitat la emisiunea „România de la A la Z” cu Sabin Gherman – LOOK Plus TV, 31 mai 2016.